Tokyo, cel mai populat oras

Tokyo (numit anterior Edo) este capitala statului si sediul Palatului Imperial de mai bine de 400 de ani, preluand acest rol de la Kyoto. Numele sau inseamna „Capitala din Est“ si metropola de astazi a cuprins, cu timpul, intreaga suprafata a prefecturii cu acelasi nume (un fel de judet), incluzand 23 de sectoare, 31 de orase-satelit si 8 sate, dar si mai multe insule din Pacific. Orasul propriu-zis acopera cam o treime din zona metropolitana si are aproximativ 8 din cele 12 milioane de locuitori ai metropolei. A fost de doua ori, in 1923 si 1945, spulberat la propriu de cutremurul Great Kanto si de raidurile americane, insa a fost reconstruit de fiecare data, ajungand sa detina recordurile de cea mai populata zona metropolitana (35 de milioane de locuitori cu tot cu suburbiile din prefecturile invecinate), cel mai scump metru patrat de cladire (1,5 milioane de dolari), cei mai multi pasageri deserviti de un metrou, cel mai mare PIB al unei zone metropolitane. In mai multe randuri s-a incercat mutarea capitalei din Tokyo, pentru a incetini dezvoltarea de-a dreptul exploziva a zonei si pentru a stimula alte regiuni, insa ideea nu a gasit suficienti sustinatori. Pentru turisti, orasul reprezinta un real spectacol, viata tumultuoasa din centrul aglomerat contrastand cu linistea din parcurile pentru care japonezii au facut un cult (sunt peste 20 de parcuri tematice sau memoriale, Ueno Park fiind cel mai mare).

Cultura japoneza isi expune valorile in palatele si templele dedicate familiilor imperiale sau religiei budiste, principalul obiectiv de acest gen fiind, fara indoiala, Kokyo, resedinta Imparatului Akihito.

Pe locurile urmatoare ale listei se afla, la mica distanta, Palatul Meiji Shrine si Templul Sensoji, in egala masura reprezentative. Traditiile nipone pot fi admirate in timpul festivalurilor ce se desfasoara pe strazile, in parcurile sau in pietele orasului, tematica acestora fiind mai putin importanta atata vreme cat de fiecare data (cel putin unul pe luna) costumele traditionale, mastile si carele alegorice umplu de satisfactie turistii.

Iar daca nostalgiile Parisului sunt prezente cumva in mintea vizitatorilor, acestia isi pot permite sa descopere versiunea japoneza a celebrului Tour Eiffel, numita simplu Tokyo Tower, acesta fiind ridicat in 1958 de municipalitatea aflata in cautarea unui simbol al orasului. Turnul are cu 8 metri mai mult decat Eiffel, este cea mai inalta constructie din Japonia si permite accesul turistilor la toate cele patru niveluri ale sale, unde se afla un acvariu imens, un muzeu de ceara, o galerie de arta si un observator cu o panorama de 360 de grade catre oras (iar daca vremea e buna, se poate observa Muntele Fuji). Ceva mai mici, dar potrivite pentru fotografii sunt Tokyo Metropolitan Government Building Observatory si renumitul Rainbow Bridge, construit deasupra golfului Tokyo.

Japonia - fascinatia ultimului imperiu

Renascuta din cenusa, Tara Soarelui Rasare atrage miliarde de turisti anual

Daca exista un colt al acestei planete care sa ne poata oferi o imagine despre cum va arata lumea peste 50 sau chiar 100 de ani, acesta nu poate fi decat Japonia, tara misterelor, tara unei culturi unice chiar in sanul unei civilizatii aparte - cea orientala. Singura natiune din secolul 21 condusa de un imparat munceste proverbial pentru bunastarea locuitorilor sai si ne arata, fara sa-si doreasca neaparat asta, cum vom trai si noi in secolul urmator.
Al Doilea Razboi Mondial a distrus multe asezari umane de pe fata pamantului. Zeci de orase, altadata prospere, cele mai multe din Europa, au fost obligate sa-si rescrie istoria in urma cu numai 50 de ani. Dar tara care a cunoscut in cel mai dramatic mod cu putinta efectele devastatoare ale celui mai mare conflict mondial ramane Japonia, cea care a platit ambitiile de cuceritori ale conducatorilor sai. Bombardamentele asupra capitalei Tokyo si marilor orase, dar mai ales cumplitele bombe atomice de la Nagasaki si Hirosima au sters de pe harta o natiune intreaga. Si daca prin forta armelor nu au reusit sa devina o putere mondiala, omuletii cu ochii oblici au facut-o in mod pasnic in ultima jumatate de secol. Viteza cu care Imperiul a renascut, ritmul in care locuitorii sai au muncit pentru a-si recladi orasele, dar mai ales ambitia cu care Japonia a depasit restul lumii, din toate punctele de vedere, s-au transformat intr-o umilitoare lectie pentru cultura occidentala. Tara Soarelui Rasare straluceste astazi in Asia venerandu-si imparatul, contribuie decisiv la echilibrul economic al planetei si atrage in fiecare an miliarde de turisti care ignora orice regula a bunu-lui-simt financiar, indreptandu-se ca hipnotizati catre orasele japoneze, cele mai scumpe din lume.

Viata prin aeroporturi

A venit vremea sa plec din tara! Din nou... Pentru multi care au plecat afara stiu ca Romania noastra se termina odata ce ai pasit pragul aeroportului Henry Coanda! Pentru mine cel putin... Pasesti intr-o alta lume dincolo de usile acestui aeroprt. Nu mai e aglomeratie, trafic, galagie, „nene ai 10 mii sa iau si eu o paine ?” Nu! Fata de celalalte aeroporturi al nostru e destul de curat dar scump! In toata europa nu gasesti cafea mai scumpa ca la noi. Si crede-ma ca ajungi dimineata la aeroport simti nevoia sa bei o cafea urgent! Nu de multe ori m-am pacalit cumparand cafea la preturi de preturi  100 de mii un strop de cafea scurs de pe lingurita. In Schiphol Amsterdam gasesti multe cafenele unde cafeaua nu costa mai mult de 3 euro. In Munchen au diferite sortimente de cafea de ex. cafea americana se serveste intr-o ceasca imensa care seamana cu un bol, si pe langa asta iti dau si un pahar cu apa! Dar gasesti si beneficii la al nostru Henry Coanda airport. Wireless free dara asta inainte de check in. Nu mai gasesti cel putin in europa wireless free totul se plateste!

In avion totul e mic si inghesuit. Scaunele de abia stai in ele, nu poti sa te lasi pe spate ca te atentioneaza vecinul. Tavita de pe spatarul din fata e si ea la fel de mica! Mancarea in recipinete mici, vesela foarte mica, baia foarte mica. Ciudat ca acolo gasesti si priza pentru masina de ras. Cine naiba se rade in avion ? parca si vad pe unul caruia ii cresta barba din doua in doua ore! Urmeaza prezentarea de catre stewardeze a regulilor de safety bla bla bla, cred ca si ele sunt satule de cate ori fac asta. Apoi cea mai tare faza la decolare se petrece cand stewardeza ii verifica pe toti daca au centuri le puse si ajunge in sectorul business class care e separat de cel economy printr-o perdeluta. De fiecare data ma uit la expresia ei cand trage perdeaua. E ca si cum ti-ar spune : Na! Cand o sa munciti si voi mai mult o sa aveti parte de business class!  Ma enerveaza cand iti aduce mancarea in dulapioarele acelea ambulante ca timp de 30 minute nu mai poti sa iesi sa te duci pana la baie ca nu ai pe unde! La aterizare are loc expozitia de telefoane mobile. Fiecaruia ii suna telefonul la pornire. Am constatat ca foarte multa lume are Nokia ! Nici nu ajunge bine avionul pe pista ii vezi toti cu telefoanele pornite ca apoi sa se inghesuie pe culoar si sa isi ia bagajele de mana.

So ! cam atat! O sa dispar din peisajul romanesc vreo 4 luni. Plec catre Japonia Tokyo prin Viena. Alt port ca sa amabarc pe nava nu au gasit mai aproape !

Am plecat !



 

Stramtoarea Bosfor

Vineri 7 februarie ora 0012

Azi am plecat din Constanta la ora 1400, de fapt ieri 6 februarie. Cum am iesit din port marea era agitata de gradul 5 iar nava noastra mica se legana usor. Am avut putine ameteli ba chiar m-a luat somnul pe la 1500. Rau de mare ... Fac cart pe mare de la 0800 la 1200 si de la 2000 la 2400. Am inceput sa ma obisnuiesc cat de cat cu ruliul si cu tangajul navei. La nici doua ore de cand am plecat mi se facuse un dor subit de cei de acasa pentru ca nu mai aveam sa-i vad doua luni de acum incolo. Pe la sfarsitul lunii martie ne vom intoarce in Constanta. Acuma ne indreptam spre Bosfor unde vom ajunge pe la 1200. Sper sa vad ceva daca vremea imi va permite caci e innorat si ploua. Fac de cart cu comandantul. Nu stau la timona cum mi-am inchipuit. Incerc (si cu ajutorul lui) sa fac cart ca un ofiter 3. Scopul meu este sa invat ceea ce face un ofiter pe comanda. Am pus pozitiile navei pe harta, am scris jurnalul de bord, am plotat nave tinte pe radar. Jurnalul de bord este un document si o dovada legala a ceea ce se petrece cu nava in timpul marsului. In afara de pozitia navei la ore fixe(drum compas, drum giro etc) se trec in jurnal si starea vremii, starea marii plus activitatile ce se desfasoara pe punte de munca bineinteles nu de distractie. Ma duc sa ma odihnesc caci dimineata la 0800 intru de cart. Mi-e dor de prietena mea! Oare ce face ?



Vineri 7 februarie 2003 ora 1320

Azi am trecut stramtoarea Bosfor. Vremea nu era prea buna exact cum banuiam. Putina lapovita si ceata. Am facut cart cu comandantul cu capitanul si cu nea’ Ilie timonierul. Fiind un vapor mic nu suntem obligati sa luam pilot de la turci ca sa trecem stramtoarea. Doar daca mergem intr-un port turcesc atunci legislatia lor ne obliga sa luam unul. Am vazut turnul unde a fost decapitat Constantin Brancoveanul si putin din catedrala Sf. Sofia. Vizibilitatea nu era buna datorita cetii. Pe stramtoare am putut sa observ prin binoclu casele turcilor. Traiesti un sentiment placut. A venit o pilotina ( o salupa mica care transporta pilotul) care mergea pe langa noi. Afara burnita asa ca mi-am luat pelerina de ploaie. Nici nu am coborat bine pe punte si bucatarul Costel a aruncat o galeata de apa pe mine incercand sa-mi faca botezul. Am coborat pe salupa si le-am prezentat actele navei. S-au uitat repede pe acte si m-au intrebat „Where is my present?”. Le-am raspuns „No present my friend today !” S-au uitat urat la mine si am plecat. Asteptau sa le dau un carton de tigari! Dupa masa de pranz nea’Jean i-a facut botezul prietenului meu(ofiter 3) si mie caci primul facut de bucatar nu a contat deoarece aveam pelerina de ploaie pe mine. Dupa acest ritual am baut un pahar de tuica combinata cu apa de mare. Din momentul acesta eram marinar caci am baut apa de mare. Deseara intru in cart la 2000. La noapte ajungem in cealalta stramtoare din marea Marmara: Dardanele!

Randuri si idei asternute ...

Duminica 2 februarie 2003 ora 2250

Acesta vrea sa fie un jurnal de bord. Nu am mai tinut pana acuma un jurnal, nu stiu de ce m-am apucat sa scriu. Probabil ma voi simti mai bine daca imi pun gandurile pe hartie.
E tarziu, e seara , afara este urat. Am primit avize de furtuna si am mai pus doua parame una la prova si una la pupa. Azi dimineata viscolea tare afara. Era un frig vorba aceea „crapau pietrele”. Ma aflu la primul voiaj ca timonier pe un cargo mic. Voiajul dureaza 6 luni. Vineri cand am venit la nava aveam emotii in privinta echipajului dar m-am linsitit. Vineri cand am ajuns a plouat mult. Am ajuns la nava aproape ud in portul Agigea. Nici nu am ajuns bine si am inceput sa descarcam alimentele, proviziile noastre pentru urmatoarele 2 luni. Ieri am invatat sa dau parame si sa deschid magaziile. Incepe sa-mi placa! Incerc sa ma acomodez cat de repede pot. Sunt deja obosit trebuie sa ma odihnesc caci maine am multa treaba. Lucrez de la 0800 la 1700 in port. Daca vremea se va imbunatati avem sanse sa plecam mai devreme catre Ashdod Israel daca nu ... o sa stam mai mult. Deja mi-e dor de cei de acasa!

Luni 3 februarie 2003 ora 2315

Azi am incarcat toata ziua role de tabla. Am mai invatat cate ceva. Am descoperit ca docherii romani sunt cei mai incapatanati. Am facut pontajul la cele doua magazii in care s-au incarcat. Pe de-o parte e bine ca sunt timonier (eu am acceptat sa plec asa) caci imi va prinde bine mai tarziu cand voi pleca ca ofiter 3, atunci voi stii ce sa la cer marinarilor si timonierilor. Avem un echipaj de 15 oameni : 3 ofiteri punte, 3 ofiteri masina, 3 timonieri, 3 motoristi, un sef de echipaj, un electrician si un bucatar. Ma bucur ca printre ei se afla un ofiter 3 coleg de facultate. Ne ajutam reciproc. Amandoi suntem la inceput de drum la „furat meserie”. Peste o ora plecam din Agigea catre Constanta. Azi ar fi trebuit sa fi fost acasa si sa vin maine dar se fac manevre de plecare si trebuie sa fie tot echipajul la bord. Ma doare mana cand scriu din cauza muncii. De abia astept sa plecam in voiaj si sa ajungem la Ashdod. Am inteles ca acolo sunt 18 grade C. La noi sunt de abia 2 grade. Nu imi fac griji pentru mine ci pentru cei de acasa mai mult daca le e bine si daca se descurca. Trebuie sa plec la manevra! Plecam !

Marti 4 februarie ora 0735

Mai am 25 de minute si intru de cart. La 0430 am terminat manevra de acostare in portul Constanta. Din Agigea am plecat foarte tarziu in noapte. A fost greu la manevra sa dau parame la acostare cu nea’Jean, seful de echipaj, si cu nea’Adi, timonier. Ei sunt mai in varsta decat mine. Au in jur de 50 de ani. A fost greu dar am prins cate ceva. Dupa manevra am dormit cateva ore. Trebuie sa plec sa mananc ceva si sa-l schimb pe nea’Adi.

Prima intalnire

Aveam 16 ani cand am iesit prima data in larg ca pasager, cu un vas mic de croaziera daca poti sa-i spui asa, mai degraba era un vapor de protocol al unei foste companii de navigatie. Se sarbatoreau 100 de ani de la infiintarea companiei respective. Imi amintesc ca era destul de dragut. Incepuse sa-mi placa ideea cum ar fi sa colind lumea pe mare.
M-am linistit imediat cand vasul a inceput sa iasa din portul Constanta. Simteam cum totul se misca si iti cerea ceva efort ca sa iti mentii echilibrul. Fiind un vas mic se misca destul pentru mine la vremea aceea si, desi marea era linstita nu luasem in calcul ca mai exista si hula (miscare ondulatorie a suprafetei marii). Ma durea capul ingrozitor si simteam nevoia sa mananc! Mai tarziu am descoperit ca raul de mare se manifesta in mai mai multe moduri: stari de voma, somn, foame, indispozitie. In ceea ce ma priveste mie imi era foame.
Bucuros ca mai scapasem de durerea de cap am iesit pe punte sa simt putin briza marii. A trebuit sa fiu atent pe unde ma plimb mai ales datorita faptului ca la unii raul de mare se manifesta "ca la el acasa" in forma cea mai grava, adica stari de voma ! Nu am apucat sa vad comanda acelui vas, desi nu cred ca intelegeam prea multe daca o vedeam, in schimb ma atrageau zgomotele de la masina. Am incercat sa cobor in sala de masini care era foarte mica dar m-am oprit in capul scarilor. Un val de caldura ma izbea in fata! Clar ! Nu aveam ce cauta acolo jos.
Dupa patru ore de mars dus intors pe ruta portul Tomis - Midia Navodari am acostat la mal. M-am bucurat nespus de mult ca simteam pamantul sub picioare din nou ! Sentimentul acesta il am de fiecare data cand cobor pe uscat. Asa am inceput sa iubesc pamantul ! Senzatia e minunata ! Am plecat incantat de aceasta aventura cu speranta ca nu va fi ultima!
Peste 8 ani aveam sa ma intalnesc din nou cu EA !